Ce factori influențează piața de praline sau ciocolată premium?

Am fi tentați să credem ca mărimea pieței este factorul principal de influență asupra consumului de ciocolată; pe principiul “cu cât mai mulți oameni, cu atât mai mulți consumatori”.

Dar este departe de adevăr. Să luăm exemplul Elveției care, la o populație de 8 milioane de persoane, consumă anual peste 95.000 tone (date din 2014). Prin comparație, România – țară cu o populație de 3 ori mai mare decât a Elveției, consumă aproximativ 39.000 tone ciocolată pe an (nu aduc în discuția asta calitatea).

Nici măcar venitul pe cap de locuitor nu este factorul determinant în consumul de ciocolată premium.

În spatele acestor cifre stau cutume și condiții de piață care se formează în ani. În perioada de când activez pe piața de ciocolată din România am făcut diverse analize ale pieței, cu scopul de a o înțelege dar și de a putea să o explic altora din afara tării.

Am învățat că fiecare oraș are specificul său, că estimări realiste sunt încă greu de făcut în România, iar metodele de promovare convenționale nu sunt îndeajuns pentru o creștere sănătoasă a afacerii.

Așadar, ce influențează consumul de ciocolată pe o piață, fie locală sau națională:

Gradul de consolidare a pieței

România este departe de avea o piață a ciocolatei premium consolidată. Lucrurile se mișcă permanent, apar nume noi, dispar altele vechi. Segmentele de piață abia se formează. Nu putem decât să privim la piețele din exterior pentru a anticipa cum o să arate piața din România pe viitor.

Cu cât concurența este mai mare, iar jucători de prestigiu își fac loc pe piață, cu atât oportunitățile sunt mai mari. Implicit consumul va crește, iar clienții vor constant să deguste și să dăruiască praline.

Maturitatea consumatorilor

Orice afacere care mizează pe calitate și prestigiu, își canalizează eforturile pe o nișă de piață. Nimic nou până acum. Doar că nișele de piață sunt caracteristice piețelor mature și consumatorilor care își permit să aibă pretenții. Or atunci când clienții încă nu fac diferența între o bomboană și o pralină, iar cantitatea contează mai mult decât calitatea – consumul de ciocolată premium va fi cu siguranță limitat.

Educația se face în timp, iar cei care îndrăznesc să se lupte cu prejudecățile consumatorilor vor avea de câștigat pe termen mediu și lung. (Și) în acest caz Leonidas Ciocolată Belgiană are un rol de pionierat: am abordat piețe din România care nu aveau nicio ciocolaterie premium, iar deschiderea clienților și capacitatea de a absobi informații noi a fost neașteptată.

Condițiile meteo

Este știut faptul că vara scade dramatic consumul de ciocolată. Asta înseamnă că în orașele de câmpie, perioada de extra-sezon poate fi mai mare decât în cele de munte. Iar în țări precum Marea Britanie, Belgia, Elveția consumul ridicat constant de-a lungul anului este o certitudine.

Știu, este frustant să depinzi de lucruri pe care nu le poți controla; dar există produse alternative (înghețata) și conceptul LCC care pot fi soluții de redresare pe piețele cu vară prelungită.

Dezvoltarea sectorului de retail modern:

Atât de criticate uneori, mallul și supermaketul ne-au învățat totuși câteva lucruri importante: să fim mai atenți la ce cumpărăm, să citim eticheta, să “luăm pulsul” produselor, să apreciem calitatea și modul de prezentare. Nu aș putea să-mi imaginez o ciocolaterie Leonidas plasată într-o zonă de buticuri sau lângă o piață agroalimentară. Șocul pentru consumatori ar fi prea mare, iar efortul de educare aproape imposibil din partea unei “simple„ ciocolaterii. Tocmai acest efort a fost lăsat în seama retailului modern. Față de acum 20 de ani consumatorul român este avid să descopere lucruri noi, să-și dorească mai mult de la magazinul din care cumpără, să primească atenție și servicii în plus. Și da – să cheltuie mai mulți bani pentru toate acestea. Un business cu ciocolată premium nu se poate construi decât pe un astfel de teren pregătit.

Situația geo-strategică:

Ce legătură are politica cu consumul de ciocolată? Dacă ai uitat cum este să fii în afara UE, încearcă să deschizi o franciză internațională din Serbia, Moldova sau Ucraina. Ciocolata premium vine din vest, ca rezultat a sute de ani de perfecționare.

Cu cât drumul pe care minunatele praline ajung într-o țară este mai lin – cu atât consumul în acea țară are potențial de creștere.

În momentul în care un manager își consumă mai multe resurse / energii pe aspecte administrative decât pe cele ce țin de dezvoltare – creșterea este limitată. Iar un mediu economic și politic impropriu ține consumul pe loc, inclusiv cel de ciocolată.

 

Acestea sunt doar câteva dintre elementele care te fac inclusiv pe tine să consumi mai multe sau mai puține praline de calitate. În spatele unei ciocolaterii stau prognoze, statistici, obiceiuri de consum la care nu te-ai gândi. Desigur că mai sunt și altele: caracteristici culturale locale, dezvoltarea urbană, nivelul de educație, structura societății…Promit să revin asupra subiectului într-un articol viitor.