Surprize de primăvară de la Leonidas
N-am stat potoliți nici măcar un minut în aceste ultime săptămâni. În ciocolateriile Leonidas a fost o goană permanentă după cutii cadou și ballotins. E o perioadă de agitație pentru noi, iar vremea ne-a și ajutat de această dată.
Dar primăvara este abia la început. Urmează încă două luni de degustări, în care pregătim și terasele Leonidas, dar și perioada de Paște, cu simpaticele figurine (vom vorbi despre ele la momentul potrivit).
Printre picături, mi-am luat câteva minute pentru a face o selecție specială de praline și cutii cadou, pentru această primăvară, în afara perioadei 1-8 Martie sau a Paștelui.
ETHIC, CHOCO & WHINE, FUCHSIA
Ethic este una dintre preferatele mele și demult aș fi vrut să ți-o prezint. Face parte din Colecția Ediție Specială și conține doar trufe, perle și coupe. Cutia este specială, natur. Asortimentul de praline este unul “greu”, pentru fanii înrăiți ai ciocolatei cremoase.
Choco & Whine: nu știu cum ești tu dar eu am o mulțime de prieteni care își sărbătoresc ziua de naștere primăvara. Nu ezita să dăruiești această cutie cadou, parte din Colecția Ediție Limitată. Asortimentul generos de praline este perfect completat de sticla de vin Prosecco. Nu ai cum să dai greș!
Fuchsia: nu doar culoarea mă îndeamnă să recomand această cutie cadou Leonidas pentru sezonul de primăvară, dar mai ales utilitatea acesteia: un cadou discret și elegant sau un moment special cu persoana dragă.
BELBERRY
Înainte ca primăvara să-ți aducă primele fructe proaspete, nu uita de specialitățile belgiene. Belberry, maeștrii ai gustului, îți propun pentru aceste săptămâni dulceața fără zahăr Morello Cherry, 4 Fructe dar și confitul de Smochine și Piper Negru.
Selecție de praline
Dacă optezi pentru un ballotin, nu uita să incluzi acolo pralina ovală fină și savuroasă Eve, Noisette Masquee cu cremă pralinată pură și o alună întreagă, Advocaat cu cremă de lichior cu aromă de advocaat.
Tot în anticiparea fructelor de primăvară îți mai recomand și Fraise Massepain pastă de migdale cu aromă de căpșuni acoperită în zahăr strălucitor.
Vedetele primăverii 2016 sunt pralinele cu cremă de casă
Coeur Vanille iți dezvăluie savoarea tandră a gusturilor fine și crocante, într-o ciocolată de lapte cremoasă, în formă de inimioară. O delicioasă declarație de dragoste umplută cu cremă de casă și accentuată de o delicată aromă de vanilie.
Coeur raspberry este din ciocolata albă încrustată cu bucăți de căpșuni, umplută cu cremă de zmeură delicioasă și fină.
Și, desigur, nu uita de Coeur Mango și Coeur Cerise, în ediție limitată. Întreabă de ele în ciocolateriile Leonidas.
Irezistibil? Așa credeam și eu…
Pentru a trăi cu adevărat experiența Leonidas te invit la Ciocolateria Leonidas Beller, din str. Putul lui Zamfir nr. 3!
Dar și la celelalte ciocolaterii Leonidas din Iași, Cluj și Timișoara și București!